электронная
180
печатная A5
390
16+
Drumul spre zâmbet

Бесплатный фрагмент - Drumul spre zâmbet


Объем:
167 стр.
Возрастное ограничение:
16+
ISBN:
978-5-0050-6100-3
электронная
от 180
печатная A5
от 390
Ruban Lidia

Cuvânt de la autor

Această carte a apărut detorită faptului că în 2012 soțul mi-a recomandat să-mi expun gândurile și sentimentele pe hârtie. Și eu am început a scrie, iar în toamna anului 2019 eu am hotărât să mă împart și cu tine dragă cititor, și să-ți povestesc diferite istorii din viața mea, despre aceea cum am trecut prin situații grele în viață și necătînd la toate caestea nu am piеrdut bucuria și zîmbetul. Acesta este drumul vieții mele, istoria mea. Și încă multe istorii rămîne a se întîmpla, multe vise spre care tind, multe bucurii și zâmbete vor veni de-a lungul vieții.

1. Deveniți soția mea!

Eu am ieșit în coridor din billiard pentru a o suna pe Oxana, meșter de manichiură, deoarece câteva zile în urmă îmi făcusem manichiura la ia și mi sa deformat o unghie. În acest moment s-a apropiat un tânăr ce joacă des billiard la noi, crezând că eu am finisat discuția m-a întrebat:

Tânărul:

— Lidia ați fi deacord să deveniți soția mea?

Eu nu m-am așteptat la așa întrebara de la acest tânar, dar în glumă deja de multe ori răspunsesem multora dintre oaspeții care veneau să joace billiard la noi cu regularitate. Așa că și acestu-i tânăr i-am răspuns la fel:

Eu:

— Nu vă este frica că vă voi raspunde Da!

Însă, în acest moment, tânărul scoate din buzunarul jacetului un inel de aur nespus de frumos și mi-l îmbrecă pe deget! Eu am ramas șocată și plăcut surprinsă.

Eu:

— Vai! Vă sunt foarte recunoscătoare! Însă nu pot primi așa cadou! Eu am răspuns așa în glumă!

Tânărul:

— Cînd aveți o zi liberă? Vă invit la o cafea!

Eu:

— Nu! Nu, eu nu pot primi așa cadou! Primiți înapoi vă rog inelul!

Tânărul:

— Nu! La revedere! Pe curând!

Și tânărul a plecat în grabă. Tot acest timp, Oxana era pe fir. Și eu puțin șocată și plăcut surprinsă continui discuția cu Oxana:

Eu:

— Îți imaginezi! Acum o secundă în urmă un tînăr m-a cerut în căsătorie!

Oxana:

— Da? Felicitări! Este iubitul tău?

Eu:

— Nu! Este un oaspete ce joaca cu regularitate billiard aici la noi. Adevarat că încă nici nu-i cunosc numele.

Oxana:

— Da așa ceva se poate întîmpla doar în povești! Îi vei răspunde da?

Eu:

— Nu, eu am deja mire! Peste o saptamînă va fi nunta noastră pe 18.12.2008, eu am cumparat deja biletele. Iar înapoi în Sanct-Peterburg ne vom întoarce împreuna cu soțul deja.

Oxana:

— Mă bucur mult pentru tine! Iar în ce privește reparația unghiei, poți veni mâne la mine la salon?

Eu:

— Da, pot! Ne sunăm mâne! Larevedere!

Eu în stare de șoc și cu inelul pe deget mă întorc în billiard unde lucrez chelneriță de pe 01.10.2008.

Barmen în această seară lucrează Iulia. O doamnă blândă și binevoitoare în jur de 35 de ani născută în Sanct-Peterburg. Are părul de o culoare deschisa, simpatică, comunicabilă și oricând este gata să te susțină și să te ajute.

Eu m-am apropiat de ea și zic:

— Iulia, acel băiat ce mă tot privește de fiecre dată cînd vine să joace billiard ma cerut în căsătorie și mi-a îmbrăcat un inel pe deghet!

Iulia:

— De aur! Poate te căsătorești cu el, și rămii să trăiești în Sanct-Peterburg, ce bun ai tu în Moldova ta, doar aici trăiești mai bine!

Eu:

— Nu, eu am deja mire, degrabă ne căsătorim și voi avea o familie fericită. Și casă am deja în Moldova, eu cu bunelul am început s-o construim de la fundament! Mai tîrziu am invitat oameni care se ocupa cu construcția caselor, podul l-am pus împreună cu sătenii și prietenii noștri, așa cum este primit în sat la noi să ne ajutăm unii pe alții. Și eu vreau să trăiesc acolo împreună cu iubitul meu.

Iulia:

— Ah! Lidasic, Lidasic! (A zis Iulia cu tristrțe în voce).

2. Nunta nu va avea loc!

Draga cititor, pentru a întelege mai profund situația voi descrie această istorie de dragose de la început. Doar fiecere istorie de dragoste este frumoasă și se deosebește. Dar firul istoriei din capitolul precedent va continua.

Deci tânărul billiardist mi-a dăruit un inel de aur și insistă să devin soția lui, eu i-am raspuns ca nu pot deoarece peste o saptamână mă căsătoresc cu cel pe care îl iubesc mult. Tânarul m-ia zis că oricum i-ar placea ca inelul să fie pe degetul meu.

Pe 18 decembrie 2008 urma să înregistrăm oficial cu iubitul meu căsătoria noastră intr-un palat pentru înregistări a căsătoriilor foarte frumos din orașul Orhei, Republica Moldova. Așa era dorința mirelui, deoarece la noi în satul Neculăieuca în sediul Primăriei era mai simplu. Eu am acceptat ideea și așa și am făcut, și am organizat totul.

În asceastă zi îmbrăcații frumos și fericiți eram așteptați la orela 14:00 în sediul Palatului pentru înregistrarea casatoriei. Prietena mea Silvia care lucra secretară la noi în satul Neculaieuca, a fost deacord să fie martoră la nunta noastră împreună cu soțul ei. Iar rochia sa frumoasă în care cîțiva ani în urmă a fost mireasă era deacord să mi-o împrumute pentru nunta mea, să fiu și eu frumoasă.

Ziua nunții se apropia, și îndată după casatorie noi planificam să merghem împreună la Sanct-Peterburg să mai lucrăm și să adunam bani pentru necesitățile familiei. Eu vorbisem cu Vadim, directirul pazei centrului commercial “Пионер” ca îndată cum ne întoarcem, soțul să lucreze în pază.


Istoria acestei povești de dragoste începe pe 12 martie 2006, în această zi în satul Neculaieuca era planificat recensămîntul poulației cu scopul de a verifica cîți cetățeni are satul. În aceă perioadă eu lucram bibliotecară în biblioteca sătescă. Deoarece biblioteca se afla în subordonarea primăriei mi-a fost repartizat un teritoriu împreună cu Elizaveta, directorul casei de cultură a satului nostru. În satul Neculaieuca eu am învatat trei ani din clasa a șaptea pâna în clasa a noua, în 1997 am plecat să învăț la Chișinău. M-am întors în toamna anului 2005 deoarece mamica se plîngea și insista ca cineva dintre noi cei trei copii ai ei, să se intoarcă în sat, și deci eu m-am întors, și mi-a fost propusă functia de bibliotecar în biblioteca sătească. Surioara mea Cristina cu 6 ani mai mică, doar începuse ași atinghe scopurile propuse în Chișinău, fratele Grigirii, lucra de cițiva ani în Sanct-Peterburg. Iată că m-am hotărît sa-i fac mămicăi viața mai frumosă și m-am întors în sat, unde pe mulți nu-i cunoșteam, doar că avem multe rude și prieteni de școală pe cere îi cunoșteam. Din acest motiv nu-i cunoșteam pe toți sătenii pe nume, dar Doamna Elizaveta îi cunoștea bine pe toți. Sătenii toți erau gentili și ospitalieri. Eu am primit multe emoții pozitive de la această zi. Toți cu plăcere făceau cunoștință cu mine și se bucurau cînd aflau că sânt biblioteceră în biblioteca sătească. Și mai ales când aflau că sânt nepoata lui Grigore Iacoblevici Ganta își făceau concluzii bune. Bunelul era veteran al celui de-al doilea razboi mondial, a luptat în anii 80 și a contribuit la deschiderea bisericii din sat care era închisă deja de 32 de ani, așa ere peste tot în Uniunea Sovietică, bunelul mult timp a lucrat în mănastirea “Hirova” din satul nostru așa că sătenii îl respectau și priveau cu mult respect și la mine. Bunelul Grișa și bunica Vasilida eru din familii cu mulți copii și ei aveau șase copii, așa că o bună parte din săteni sunt rude cu mine.

Spre seară puțin epuizate, dar pline de emoții positive noi cu Elizaveta am finisat terenul încredințat.

Am ajuns acasa udă și înghețată, așa-i primăvara zăpada se topește și astăzi afară sunt cinci grade de căldură! Mămica și binelul mă așteptau la cină. Masa plină de bucate gustoase pregatite de mămica, le-am povestit ce zi frumoasă am avut și multe infirmații noi am primit, am făcut cunoștință cu mulți săteni. După cină bunelul a plecat acasă, locuia nu departe de noi. Eu cu mămica am continuat discuția și iată sunetul telefonului fics n-ea înterrupt:

Mămica: Alo!

Vocea unui tânăr: Bună seara! Doamnă Mila, ași putea vorbi cu fiica dumneavoastră?

Trebuie să vă spun că toți prietenii și tinerii care mă curtau rămăseseră în Chișinău, în sat eu trăiam doar de vreo șase luni și nu aveam prieteni s-au tineri care să mă curteze. Iar prietenii de la Chișinău mă sunau întotdeuna pe telefonul mobil. Și din toamnă până în primăvară nimeni nu ma sunat pe telefonul fics nicodată. Mămica era puțin dezorientată și cu o voce severă i-a răspuns tânărului:

Mămica: Cine o intreabă!

Tânărul: Dumneavoastră oricum nu mă cunoașteți! Astăzi fiica dumneavoastră a fost la noi cu recensămîntul populației, iar eu m-am îndrăgostit! Și neapărat mă voi căsători cu fiica dumneavoastră!

Mămica: Nu trebuie cuvinte goale!

Tânărul: Da! Da! O să vedeți mă voi casători!

Mămica: Mai bine nu ne mai sunați! Larevedere!

Dupa această zi tânărul, a început sa vină la bibliotecă foarte des. Aflînd ca eu iubesc sa joc șahmate într-o zi mi-a daruit un set de șahmate.

Iar pe 14 mai ne-a invitat la nunta surorii sale. Nunta coincidea cu Festuvelul de cîntece și dansuri populare a reionului Orhei, care în annul 2006 sa petrecut în Casa de Cultură la noi în satul Neculăieuca. Eu eram prezentatoarea Festivalului, totul a fost frumos și fascinant. Eu am îmbracat un costum frumos de culoare albestră, mi-am facut cuafura frumoasă.

La Festival au venit ansamburi de dansuri și cânt din diferite sate a raionului Orhei, și au prezentat programe foarte frumoase, erau îmbracați în costume națtionale moldovenești.

Iar la sfirșitul festivalului a avut loc înregistrarea căsătoriei surioarei tânărului ce tot pretindea să devină soțul meu.

Cu cât mai mult mă cunoștea tânarul, tot mai mult se ândrăgostea și tot spunea că oricum se va căsători cu mine.

În toamna anului 2006 am fost înmatriculară la învățătură la facultatea de Jurnaism a Universității de Stat a Republicii Moldova. Toată vara au fost în ospeție copiii surorii de pe tată Taisia: Nica de trei anișori, Serghei de patru anișori și Rustam de unsprezece ani. Noi aveam Văcuță și aveam lape proaspăt, brânză, smântână, fructe și legume în grădină, așa că copiii au mâncat produse proaspete și naturale. Tânărul ce mă curta foarte insistent, tot mai des intra pe la noi prin ospeție. Intr-o seara a venit în momentul în care eu veneam cu căldarea cu lapte:

Tânărul:

— Bună seara! Eu credeam că ești o prințesă de la oraș, dar tu poți mulge vaca și prelucra grădina!

Tot mai mult și mai mult tânărul se ândrăgostea și părinților săi și mămicăi mele le tot striga că se căsătorește. Așa încît mama tânărului era foarte curioasă de a mă cunoaște.

La sfîrșitul verii, surioara mea Taisia a venit și i-a luat pe toți trei copii la Chișinău, deoarece începea annul școlar și la gădiniță cei mici trebuiau să meargă. Și, numai au plecat peste cîteva zile ma sunat Taisia:

— Lidocica, surioară dragă a ce-ai facut cu copiii mei?

Eu: (Speriată)

— Ce saîintîmplat?

Taisia:

— Am adus la tine trei copii neascultători, care mîncau și pe pat și în odaie, și îmi răspundeau înapoi, iar tu mi-ai întors trei copii ascultători, recunoscători, mănâncă toți doar la bucătărie, sunt foarte amabili, cânta cântece pentru copii și permanent se cer înapoi la Tanti Lida în sat! Îți multumesc scump-o că ai dăriut atîta dregoste și grijă copiilor mei!

Așa și treceau lunile și anii în sătucul meu, uneori veneau în ospeție prietenele de la Chișinău: Ala, uneori Catea, Inga, Tanea, Maria. În serile frumoase cu cerul înstelat cântam la ghitară cântece frumoase. Ghitara am împrumitat-o de la Domnul Vasilii, doarece eram rude îndepărtate și prieteneam cu soția lui, am îndrăznit să-l rog.

În august 2006 în ospeție a venit Anișoara, o bună prietenă din sat cu doi ani mai mare decât mine, și mi-a propus:

— Lida, tu doar visai să primești permis de conducere?

Eu:

— Da! Încă visez!

Anna:

— Eu merg la școala auto din Orhei din septembrie pînă în decembrie, poate merghem împreună va fi mai vessel și daca cineva lipseste cealaltă poate face conspect pentu ambele! Ce zici?

Eu:

— Vai! Ași vrea foarte mult! Însă eu am fost înmatriculată la învățătură la Universitate din septembrie nu ștui cum pot reuși și aici și acolo, și nici bani nu am pentru școala auto!

Anna:

— Eu pot achita pentru noi două, iar tu cu încetișorul îmi vei întoatce!

Eu:

— Bine! Mersi mult, că contribui la împlinirea visului meu!

Și am mers ambele și ne-am înscris la școala auto.

Așa și am procedat eu reușeam și la facultate și la școala auto, și să lucrez la bibliotecă. Uneori dacă eram la sesiune la Chișinău Anișoara îmi dădea conspectul său și eu învățam.

Și iată că în ianuarie 2007 am venit noi împreună să primim permisele de conducere, fericite că am atins scopul. Anișoarei i-au înmânat permisul, iar mie inspectorul mi-a spus:

Inspectorul:

— Lidia, buletinul Dumneavoastra este anulat! Eu ași putea să vă arestez, însa sânteți o domnișoară bineeducată și cred că este o greșeală! Mergheți la secția de pașapoarte și aflați care este cauza și întorcețivă la noi!

Eu:

— Bine! (Eram șocată, și nu puteam să cred că cu mine se poate întîmpla așa ceva)

Pe drum spre secția de pașapoarte mi-am amintit că în annul 2000 când am fost îndreptată de la Școala Profesionala Polivalentă numărul 2 și plecasem la practică la mare în Coblevo, mi-a fost furat buletinul și eu am adus la cunoștinșă atunci și poliția și secția de pașapoarte. Da, măcar am înțeles în ce constă problema.

Eu: (La secția de pașapoarte)

— Bună ziua!

Lucratorul de la secția de pașapoarte:

— Bună ziua! Ce întrebare aveți?

Eu:

— Nu pot primi permisul de conducere deoarece buletinul este anulat!

Lucratorul de la sectia de pașapoarte:

— Bine, Dumneavoastra puteți presunune din ce motiv?

Eu:

— Da! Eu cunosc cu siguranță motivul. Eu în annul 2000 am scris cerere pentru anulare, deoarece mi-a fost furată geanta și în ea era și buletinul! Însă cineva a găsit buletinul și eu am plecat în ziua următoare la Ucraina, iar peste trei luni cînd ne-am întors eu am și uitat că am avut așa problemă și că a fost anulat buletinul, și nici nu știam că trebuie să vin în caz că va fi găsit buletinul la Dumneavoastră.

Lucrătorul de la secția de pașapoarte:

— Cerem scuze că nu v-am explicat așa nuanțe! Acuși scoatem înlesnirile și buletinul va fi valabil, și nu va fi necesar să faceți buletin nou!

Eu:

— Mulțimesc!

M-am întors fericită sa primesc permisul de conducere.

Inspectorul a verificat buletinul și de data aceasta totul era în ordine. Am primit permisul de conducere și eram foarte fericită, și nu puteam să cred că acest vis sa împlinit!

Tânărul ce pretindea să devină soțul meu era fascinat de felul în care eu îmi tot ating scopurile și visele propuse.

însă în viața mea totul sa schimbat radical în primăvera anului 2008, și de data aceasta totul era mult mai grav, încât eu am hotărât să merg la lucru peste hotare. Deoarece cu salariul de bibliotecară eu nu puteam prea multe să-mi permit. Tânărul care tot vroia să se căsătoreasca cu mine în această situație a zis că doar dupa ce eu singură îmi hotărăsc problemele apărute, ne vom căsători.

Și am hotarât că ne vom căsători îndata cum eu achit datoriile în bancă penrtu a salva casa noastră. Și deci am planificat ziua înregistrării căsătoriei noastre pe 18 decembrie 2008, cu speranța că până atunci eu voi reuși să hotărăsc toate problemele financiare ale surioarei mele.

Am hotarît să plec la lucru în Sanct-Peterburg, deoarece mămica la acel moment lucra acolo. Odata ce am venit la Sanct-Paterburg, din prima zi m-am aranjat la serviciu. Mămica cunoștea directorul unui restaurant de elită, așa că eu achitam cu regularitate tacsele băncii. Lucram aproape fără zile libere, iar daca aveam vre-o zi liberă mă plimbam prin Ermitaj, vroiam să primesc cît mai multe cunoștințe și să văd cît mai multe tablouri frumose, fiindcă peste cîteva luni mă voi întoarce acasă pentru totdeauna. Mămica dacă mă suna în ziua liberă eu de fiecare data eram în muzeul în care visam să mă plimb toată viața din copilărie, în Ermitaj.

Se apropia ziua nunții, eu am cumpărat bilete. Am venit pe 17 decembrie 2008, am sunat mirelui și ne-am înțeles ca dimineața să vină la mine și împreună să merghem la rutieră la Orhei.

Dimineața, pe 18 decembrie eu m-am trezit devreme, aveam multe emoții. Ma sunat Silvia, secretara de la primărie și ne-am înțeles să merghem împreună la rutiera de la ora 11 dimineața la Orhei.

Însă in jurul orei nouă dimineața, a venit la mine mirele îmbrăcat în costum sportiv:

Eu:

— Salut! Tu de ce nu ești înmbrăcat în costum la crevetă? Noi avem puțin timp!

Mirele: (Sa așezat în ghenunchi, și mai nu plînghea).

— Înțelegi, eu nu sunt gata să am familie, mii frică că nu mă voi ispravi! Poate trăim un an doi așa fără să înregistrăm official căsătoria noastră!

Eu:

— Atinci de ce, de ce ai insistat să ne căsătorim! De ce ai depus atîtea eforturi să mă cucerești! Eu pling aproape tot timpul de cînd te cunosc, îmi provoci doar suferințe! N-am vrit s-ați permit să intri în inima mea! De ce? De ce prodedezi astfel? De jumatate de an lucrez in Sanct-Peterburg și tot ceri bani de la mine, ascunzîntu-te după frza “Doar în curind vom fi o familie, totul va fi în comun”. Și acuma îmi distrugi viața, îmi provici atîta durere! De ce? Adevarat a fost fratele meu Grișa cînd mi-a zis că nu ești demn nici de praful de pe pantofii mei! De ce nu l-am ascultat? Ești un mincinos! Cum am putut să te cred? Cum am putut greși? Pleaca! Nu vreau să aud mai mult numele tau! Și pentru concubinaj alegeți pe altcineva mie principiile morale nu-mi permut așa mod jostnic de viață, eu mă respect și îi respect și pe părinții mei! Pleacă! Îi urasc și îi detest pe mincinoși și trădători! Pleacă!

Mirele:

— Scuză-mă! (Și a plecat).

Eu am rămas singură și plîngheam în hohote, mă simțeam atît de înjosită și de amăghită, trădată. Nici măcar nu am cui mă plînge, mămica, este plecată la Sanct-Peterburg, Cristina la Chișinău dădăcește feciorașul de o luna, Grișa este căsătorit și traiește în Russia nu departe de orașul Breansc cu soția și doi feciori. Eu, nu mă pot liniști, plîng și sunt distrusă moral.

Silvia m-a sunat deja de la statie:

— Lidia voi unde sunteți? Rutiera acuși pleacă, nu vom reuși să organizăm totul pîna la ora 14 când începe inregistrarea căsătoriei, acolo nu se poate să întârziem!

Eu:

— Plîng așa de tare încât nu pot spune nici un cuvînt!

Silvia:

— Ce sa întâmplat? Pot veni la tine?

Eu:

— Da!

Peste câteva minute Silvia era la mine, și ma susținut moral.

Silvia:

— Știi! Eu cred că așa este mai bine pentru tine! El nu te merită pe tine! Ție îți trebuie un soț blând și bun ca tine!

Eu:

— Mulțumesc!

Eu m-am liniștit, și împreună cu Silvia am mers la Orhei. Silvia locuia la Orhei și lucra la noi în sat. Noi ne-am pimbat puțin prin oraș, apoi eu am mers la Chișinău. Deoarece trebuia să hotărăsc întreberea cu Universitatea, voi continua studiile s-au sunt exmatriculată, deoarece dim motiv că lucram la Sanct-Peterburg nu fusesem la sessiunea de toamnă. Așa că nu aveam timp să-mi fie milă de mine și să cad în depresie. Trebuia să învăț, să salvez casa, ca banca să nu o vîndă pentru datorii. Să mă bucur de viață și de atingerea scopurilor propuse.

Mi-a fost foarte greu, dar eu sunt puternică și ies biruitoare din orice situație în care mă aruncă viața. Merg mai departe cu zîmbetul pr buze și sânt sigură că tot ce se întâmplă în viață mă face mai puternică și mai înțeleaptă.

În fine la Universitate mi-au spus să fac Xerox la toate meterialele învățate toamna, și în ianuarie să vin la examene. Și m-am întors eu în Sanct-Peterburg încă liberă și încă studentă!

3. Invitația

Ultima zi a anului 2008, eu mă aflu la lucru la Cefeneaua-Biliard “Alibi”. Multe schimbări și dezamăgiri am retrăit eu în acest an, dar totul a trecut și eu sper ca în următorul an să am numai emoții pozitive.

Ziua a început binișor, eu ca întotdeauna cu zîmbetul pe buze, la noi iau prînzul multi oaspeți care la fel îmi zîmbesc și sunt în bună dispoziție. Toți se felicită unii pe alții cu ajunul Anului Nou. Sala noastra lucește împodobită cu ghirlande luminoase și la intrarea în sală stă un brad frumos împodobit.

Inga Valerievna, este deasemenea foarte frumos îmbracată, și în bună dispozitie împreună cu Veaceslav Stepanovic. Îi privesc și sunt încântată de această pereche frumoasă! Inga Valerievna este supțire de parca este trasă prin inel, are părul negru ca pana corbului și niște ochi foarte frumoși, are 38 de ani, foarte inteleghentă și cu tact. Iar Veaceslav Stepanovici de statură mijlocie, și mai învîrstă decît soția sa. Este întotdeauna gata să-i ajute și să-i susțină pe cei din jurul său. Iată și fiica lor, de patru sau cinci ani, astăzi se vede că grădinița nu lucrează și a venit împreuna cu părinții la lucru. Inei îi place să lucreze împreună cu mine și are și ea tăbliță cu nume Inna — Chelneriță. Unii oaspeții îi lasa și ei ceva la ceai, iar Ina este foarte fericită, un soare printer noi, ne bucură privirea și ne umple inimile de căldură.

Barmen astăzi lucrează Iulia. Ziua ei de lucru incepe ca întotdeauna cu cuafura și machiajul. Și Iulia are o bună dispoziție.

Administrator astăzi lucrează Eugen, un tînăr de treizeci de ani. Foarte amabil, tandru, blând, îmi place mult să lucrez cu el.

Bucătar estăzi lucrează Alecsei, un bărbat de vreo 40 de ani, cu părul închis la culoare, adevarat ca eu nu prea găsesc limbă comună cu el, se întimplă să lurcăm și să nu ne spunem unul altuia nici un cuvînt, ca să nu ne certăm.

Ajutor de bucătar lucrează Tanti Tanea, o doamnă din Belorussia. Dumneaei educă de una singura feciorul care în toamna anului 2008 a fost înmatriculat la o universitate din Sanct-Peterburg, și de aceea îi este foarte greu, și trebuie să lucreze mult. Și încă ea se tot luptă cu fumatul, ba încearcă să mănînce bomboane s-au răsărită, ba citește cărți cu diferite sfaturi cum se poate de lăsat fumatul.

Eu am adus cu mine o rochie de seară. În sală erau puțini oaspeți, iar Inga Valerievna era singiră în birou. Și am hotărît să mă apropii.

Eu:

— Inga Valerievna, aveți o clipă liberă?

Inga Valerievna:

— Da, Lidocica, sa întimplat ceva?

Eu:

— Totul este în ordine! Eu ași vrea să îmbrac o rochie de seară! Se poate?

Inga Valrievna:

— Da desigur!

Eu:

— Mersi!

Eu am ieșit din birou înaripată și fericită! In drum spre bucătărie strîng vesela de pe mese ca să fie curat și frumos.

Iulia se uită la mine și întreabă:

— Ești așa fericită! Lucești ca o steluță!

Eu:

— Inga Valerievna mi-a permis să îmbrac rochie de seara!

Iulia:

— Da, cu privire la această seară! Am o rugăminte la tine!

Eu:

— Da! În ce constă rugamintea?

Iulia:

— Eu vreau să întîlnesc Anu Nou cu prietenii, tu ai putea să lucrezi de la ora 20 pîna la 5 dimineața și barmen și chelner?

Eu:

— Cu plăcere! Dar în caz că vom avea mulți oaspeți?

Iulia:

— Anul Nou toți întilnesc cu prietenii și cu rudele! În caz că îți va fi greu Eugen îți va ajuta!

Eu:

— Bine!

Între timp a venit Alecsandru Victorovici, cel mai bun prieten al lui Veaceslav Stepanovic, ei împreună au deschis acest billiard.

Alecsandru Victorovici, este înalt, are părul întunecat, și are în jur de patruzeci de ani. Și el este mai sever decit Prietenul sau, dar în caz de necessitate sare la ajutor și își respectă colectivul.

Ora prânzului a trecut, și la 16:00 toți am fost invitați de directiri în sala de banchete. Toți membrii colectivului s-au adunat în sala de banchete, astăzi vor vorbi doar despre bine și ne vor lăuda!

Veaceslav Stepanovici, întotdeauna vorbește pozitiv și frumos, și astăzi noi suntem gata cu plăcere să ascultăm ce ne va ura dumnealui: — “Mulți stimați membri ai colectivului nostru, ne bucurăm că sânteți prietenoși, cineva lucreaza la noi deja de un an cineva a intrat printre membrii colectivuilui de curând. Avem puțin mai mult de an de zile de când am început să lucrăm, sperăm că vom sărbători încă multe sărbători și vom colabora împreună mulți ani! Acesta este al doilea An Nou pe care îl sărbătorim împreună! Devizul nostrum este: La lucru venim în bună dispoziție și plecăm cu o încă mai bună! Vă felicităm pe toți cu ajunul Anului Nou! Vă dorim împlinirea scopurilor propuse și multă fericire!”

— Multumim! Și dumneavoastră deasemenea! (Am răspuns intr-o voce toți membrii colectivului.)

Tuturor ne-au dăruit cadouri, cîte o cutie de ciocolate și o sticlă de șampanie și cîte un plic cu supliment. Noi deasemenea am cumpărat cadouri, cîte un tablou frumos pentru ambii directori.

După festivitate toți au plecat să se pregătească pentru a petrece annul 2008 și a întâlni annul 2009, și oaspeții biliardului deasemenea au început a se îndrepta spre case pentru a întâlni Anul Nou cu familiile sale și copiii. În sală este o atmosferă de sărbatoare, oaspeții înainte de a pleca ne urează toate bune și ne servesc cu diferite dulciuri. Aproape de ora opt seara Iulia a plecat să întilnească Anul Nou cu prietenii.

Ași vrea sa remarc că la noi în billiard vin deseori oaspeți deosebiți așa ca: Mihail Boiarschii, Semion Strugaciov, Grigorii Leps. Și pot spune că avem mare plăcere sa-i vedem în sala noastră, sânt foarte amabil, blânzi și omănoși. Noi ne străduim să nu-i deranjăm cu prea multă atentie și nici nu cerm autografe s-au să fecem poze cu ei.

Sala devine tot mai pustie, eu am îmbracat rochia frumoasă de seară, aveam cuafura frumoasă, parul lung roșcat și cârlionțat, și aveam o bună dispoziție și zîmbelui pe buze.

Alecsei, bucătarul cafenelei noastre ne-a pregătit multe gustări și bucate alese, însă a spus că nu poate să rămînă cu noi, și deci va pleca să se pregătească pentru a întîlni Anul Nou cu familia.

In jurul orei opt seara a venit să joace billiard tânarul ce-mi dăruise inelul și m-a cerut în căsătorie câteve săptămîni în urmă. Eu îndată am început să mă gândesc cum să-i întorc inelul. Mie desigur că mi-a placut acest inel și în aceste cîteva săptămîni m-am deprins sa-l port, însă nu pot să-i răspund reciproc acestui tânăr.

Mie îmi plac tinerii — înnalți, cu părul blond, slăbuți și neapărat cu ochii albaștri, iar cel mai important să fiu îndrăgostită din tot sufletul. Iar acest tînăr este radical opus — părul negru ca pana corbului, are ceva probleme de obezitate, de statură ca mine s-au puțin mai josuț, iar eu am 1,61m., iar ochii nu am observat de ce culoare și fumează întruna, eu detest fumatul, să folosească alcool nu am observat, la noi el comandă doar ceai sau băuturi răcoritoare fără alcool.

Eugen, administratoul, sa apropiat de mine și zice:

— Eu merg la magazin să cumpăr pâine și unele produse pentru bucătărie, tu ai nevoie de ceva?

Eu:

— Vai! Am nevoie dar îmi este atât de incomod, decă mă vei salva îți voi fi foarte recunoscătoare, de nu, voi întâlni Anul Nou cu ștrampi rupți! Poți să-mi cumperi o pereche nouă?

Eugen:

— Ha-ha! Îți voi cumăra desigur, eu permanent îi cumpăr prietenei mele!

Eu:

— Mulșumesc mult! Ești salvatorul meu! Ia banii.

Eugen a plecat la magazin, iar de mine sa apropiat Domnul Veaceslav, un oaspete în vîrstă poate ca bunelul meu, întotdeauna este bun și respectuos.

Domnul Veaceslav:

— Felicitări cu ajunul Anului Nou Lidia! Pot primi contul te rog! Și adaugă acolo o cutie de bomboane!

Eu:

— Și dumdeavoastă felicitări! (Am răspuns eu cu zîmbet).

Domnul Veaceslav:

— Cît de bună și blîndă eși tu Lidia, cineva va evea noroc de așa soție!

Eu: (M-am făcuc roșie de emoții).

— Iată contul dumneavoastră!

Domnul Veaceslav:

— Ia contul și banii, restul e pentru tine și cutia de bomboane la fel!

Eu:

— Mulțumesc! Îmi este foarte plăcut gestul dumneavoastră! Sărbători fericite!

Domnul Veaceslav a plecat, și mulți dintre oaspeți, în sală rămâneau tot mai puțini oaspeți. Eugen mi-a cumpărat ștrampi, îi sunt recunoscătoare și mă simt bine. Este aproape ora unsprezace de noapte, Alecsei a acoperit masa cu bucate frumoase și gustoase pentru cîteva persoane: Alecsandr Ivanovici — administrator în vîrstă de 50 de ani, astăzi are zi liberă, dar va sărbători cu colectivul Anu Nou, Eugeniu — administrator, are 27 de ani, Macsim — chelner are vîrsta de 25 de ani, din Prednistrovia, lucrează în billiard de cîteva zile, un tînăr vessel și muncitor, și eu, Lidia — chelner și barmen din Moldova, eu am 26 de ani. Alecsei si Doamna Tatiana au plecat.

Tânărul ce mi-a dăruit inelul de aur, a finisat partida în biliard și a venit în zona liberă fără mese de biliard și a comandat un ceai, restul a zis că e penrtu mine, sa așezat la masă și a început a fuma ca întotdeauna. Eu mă tot gândesc, nu are familie, de ce nu merge să sărbătorească cu ai săi? Sala era goală, nu mai rămăsese nimeni.

Tânărul:

— Lidia poate luați loc la masa mea?

Eu:

— Nu! Este interzis să stăm la o masă cu oaspeții noștri!

Tânărul:

Бесплатный фрагмент закончился.
Купите книгу, чтобы продолжить чтение.
электронная
от 180
печатная A5
от 390